Infracţiunea de prostituţie

Infracţiunea de prostituţie în dreptul comparat

Reglementările juridice contemporane în domeniul prostituţiei feminine par mai rigide şi mai inflexibile decât acelea din Evul Mediu. Dacă până în sec. al XV-lea autorităţile priveau prostituţia ca pe „un rău necesar”, util pentru societate care trebuie tolerat pentru a nu genera alte conduite mult mai grave, autorităţile perioadei contemporane interzic complet, în unele ţări, prostituţia. De exemplu, în SUA, cu excepţia Nevadei, prostituţia feminină este interzisă.

In Romania prostituţia era pedepsita in cod penal vechi cu închisoare de la 3 luni la 3ani. Dar  Prin noul Cod Penal intrat în vigoare la 1 februarie 2014, practicarea prostituţiei în România nu mai este considerată infracţiune, ci doar contravenţie, astfel că totusi amenzile vor continua să curgă. Totusi ramane pedepsit proxenetismul.

În ţări precum Germania, Olanda, Danemarca, prostituţia este acceptată cu condiţia să fie practicată în arii special desemnate iar profesionistele să plătească impozit.

Acceptată este şi în unele ţări asiatice ca Japonia şi Cambodgia. În Thailanda ea este interzisă, dar în această ţară există peste un milion de prostituate. În Japonia deşi există restricţii prostituţia este răspândită.

Astfel, Codul penal italian nu mai prevede această faptă ca infracţiune, prin urmare legea nu mai pedepseşte actele de prostituţie. Practic nu se pedepseşte fapta de prostituţie, ci doar acţiuni conexe prostituţiei şi anume:  faptele aceluia care induce, promovează, favorizează sau facilitează prostituarea unei persoane. Fapta este mai gravă atunci când este săvârşită de o persoană ce se prevalează de condiţia sa de autoritate publică. Pedeapsa este mai grea atunci când aceste acte se realizează asupra unui minor sau incapabil.

In Spania legea este asemenatoare cu cea italiana. De remarcat că legea spaniolă nu distinge după sexul persoanei, ci doar după vârstă şi capacitatea de exerciţiu sau stare psihică.

O viziune interesantă o oferă codul penal francez. Legislaţia franceză sancţionează un aşa zis comportament agresiv al prostituatelor, cum este racolarea clienţilor printr-o atitudine pe care o au în public şi care provoacă indignare. În Franţa legea manifestă o tendinţă de întărire a represiunii contra proxenetismului şi de indulgenţă pentru persoanele prostituate

În Codul penal chinez, prostituţia nu este incriminată, aceasta fiind practicată în mod liber ca o meserie. Proxenetismul însă, este prevăzut in codul penal.

Noua reglementare a prostituţiei din legislaţia suedeză, este o premieră pe plan european fiindcă nu pedepseşte prostituatele ci clienţii acestora. Guvernul suedez consideră că „nu este normal să fie pedepsite persoanele care oferă un serviciu sexual, din contră, ele trebuie ajutate să renunţe la acest mod de viaţă”.

În Statele Unite ale Americii, practicarea prostituţiei precum şi proxenetismul sunt interzise, excepţie făcând statul Nevada unde prostituţia este legalizată, fiind practicată în mod liber ca o profesie. Deşi în majoritatea statelor cei care sunt pedepsiţi sunt clienţii.

Legislaţia în vigoare în Olanda, atât prostituţia cât şi proxenetismul sunt profesii care se practică în mod liber. Prostituţia, în sine, este liberă dar este pusă sub controlul administraţiilor locale încercându-se instaurarea unui mai bun control sanitar al prostituatelor. Infracţiunea de proxenetism a fost suprimată printr-o lege intrată în vigoare la data da 1 octombrie 2000, exceptând situaţiile în care persoana care practică prostituţia este minoră.

În Elveţia, prostituţia se practică în mod liber, legiuitorul neincriminând această activitate, însă proxenetismul este incriminat în Codul penal, în Titlul 5, „Infracţiuni contra moralei” .

Surse: Lect. univ. dr. Vadineanu; , gandul . info

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns