Obişnuinţa delincvenţială

Consecinţele declaraţiei de obişnuinţă delincvenţială

“Obişnuinţa delincvenţială” reprezintă condiţia persoanei care, prin desfăşurarea persistentă a unei activităţi infracţionale, demonstrează că a achiziţionat o aptitudine semnificativă de a comite fapte prevăzute de legea penală.

Legislatorul italian a prevăzut două forme ale obişnuinţei infracţionale:

A.Obişnuinţa ex lege (art.102 c.p.i.) intervine atunci când subiectul:

– a fost condamnat la pedeapsa recluziunii pe o durată complesivă mai mare de 5 ani pentru trei delicte de aceeaşi natură săvârşite cu intenţie în ultimii 10 ani, şi

– este condamnat din nou pentru un delict săvîrşit cu intenţie, de aceeaşi natură şi comis într-o perioadă de până la 10 ani succesivi ultimului dintre delictele precedente.

B.Obişnuinţa judiciară (apreciată de judecător de la caz la caz – art.103 c.p.i.) se întâlneşte:

– când subiectul a fost condamnat pentru două delicte săvârşite cu intenţie,

– este condamnat din nou pentru un delict intenţionat, şi

– judecătorul, ţinând cont de natura şi gravitatea infracţiunilor, de intervalul de timp în care au fost comise, de conduita şi de tipul de viaţă al făptuitorului, precum şi de alte circumstanţe indicate de art.133 c.p.i., consideră că vinovatul se dedică comiterii de infracţiuni.

Consecinţele declaraţiei de obişnuinţă delincvenţială privesc:

–          aplicarea măsurii de siguranţă;

–          interdicţia permanentă a exercitării drepturilor publice;

–          imposibilitatea de a beneficia de suspendarea condiţionată a pedepsei;

–          neaplicarea amnistiei şi graţierii, dacă decretul nu prevede contrariul;

–          excluderea de la prescripţia executării pedepsei pentru delicte;

–          mărirea termenului stabilit pentru obţinerea reabilitării;

Sursa: omnia – lex. eu

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns